Faceți căutări pe acest blog

Dorin Augustin

Dorin Augustin
Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu. Ai citit azi macar un verset ? 🤔
Powered By Blogger

Din seria " motivationale "

Nu începe niciodată cu nu se poate, ci începe cu să vedem – Nicolae Iorga;

VERSETUL ZILEI

Iata ca indepartez de la tine nelegiuirea. Zaharia 3:4

VERSETUL ZILNIC , CITAT DIN CUVANTUL LUI DUMNEZEU

02 iulie 2026

Acestia in alb, cine sunt ?

 Acestia imbracati in haine albe - cine sunt?


Mantuitorul ne explica faptul ca acestia sun mantuitii. Haina alba este simbolul sfintirii. Aceste haine vor fi primite de cei mantuiti - din partea Mantuitorului:

Apocalipsa, 3:4 -

te sfătuiesc să* cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi 

******haine** albe,****** ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii ...


Apoc. 3:5 

Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel*** în haine albe****. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu


Biruitorii - " cei ce vor birui "- si vor primi in cele din urma haine albe- sunt prezentati ca fiind aceia care

 " pazesc poruncile lui Dumnezeu si au credinta lui Isus".

Apocalipsa 14:12-14

12 Aici este răbdarea sfinţilor – a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Isus...14 Apoi m-am uitat şi iată că era un nor alb, iar pe nor şedea „Cineva Care era ca un fiu al omului“[c]. Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuţită.

Apocalipsa 3:5 

Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.

Asta arata clar ca numele ce odata au fost scrise in Cartea vietii pot ajunge sa fie sterse, dupa cum avertizeaza Domnul in discutia avuta cu Moise:


Exodul, 32:32 - 

33 Domnul a zis lui Moise:** „Pe* cel ce a păcătuit împotriva Mea***, pe acela îl voi şterge din cartea Mea**

Ce este aceasta Carte a vietii- ne explica Domnul in Maleahi 3


14Aţi zis: ‘Degeaba slujim lui Dumnezeu şi ce am câştigat dacă*** am păzit poruncile Lui **şi am umblat trişti înaintea Domnului oştirilor?....Atentie!!!!!


16Atunci, şi cei ce se tem* de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte** la lucrul acesta şi a ascultat şi

****** o carte† de aducere aminte******

 a fost scrisă înaintea Lui pentru cei ce 

****se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui.****17„Ei vor* fi ai Mei”, zice Domnul oştirilor, „Îmi vor fi o comoară** deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea† milă de ei cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte.”

18Şi veţi vedea* din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujesc.


De aceea in Apocalilsa gasim porunca in care Domnul ne porunceste

**** sa ne temem de Numele Lui***- adica sa pazim poruncile Lui [ Maleahi 3]

Ptr ca numele noastre sa ramana scrise in cartea vietii.

Apoc.14:7-9


7 El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”

Aceeasi porunca o gasim si in 

2 Timotei 2:19

19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” şi „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”


Deasemenea Mantuitorul avertizeaza ca toti aceia care nu se tem de Numele Domnului - desi au luat asupra lor acest Nume - si in consecinta " savarsesc faradelegea ***- vor fi alungati de la fata Sa - in ****MAREATA ZI A RASPLATIRII****

Matei 7:21-23

21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri. 22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» 23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»

Domnul Isus ne avertizeaza ca in vremurile din urma nelegiuirea va creste dar cine va rabda pana la capat va fi mantuit.


Matei 24:12-14

12 Şi din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mulţi se va răci. 13 Dar cel care va răbda până la sfârşit va fi mântuit. 14 Această Evanghelie a Împărăţiei va fi vestită întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.

Sfarsit prezentat de Domnul in 

Apoc.14


12 Aici este răbdarea sfinţilor – a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Isus14 Apoi m-am uitat şi iată că era un nor alb, iar pe nor şedea „Cineva Care era ca un fiu al omului“[c]. Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuţită.


2 Petru 2:9 

înseamnă că Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici și să păstreze pe cei nelegiuiți ca să fie pedepsiți în ziua judecății:


2 Petru 3


 Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă, ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria, 18 ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei. Amin.



Har si pace!

01 iulie 2026

SĂ PĂCĂTUIM CA SĂ SE ÎNMULȚEASCĂ HARUL?

 



Când mândria învinge harul


„Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum!” (Romani 6:1-2)


Trăim într-o vreme în care se vorbește mult despre har, dar tot mai puțin despre pericolul de a-l respinge. Mulți văd harul doar ca pe o garanție a iertării, uitând că harul lui Dumnezeu nu este doar o acoperire pentru păcat, ci și puterea care cheamă omul la pocăință.


Marea tragedie nu este că Dumnezeu nu oferă suficient har. Marea tragedie este că omul poate primi har după har și totuși să rămână neschimbat.


Prima ființă care a respins harul lui Dumnezeu nu a fost Faraon, ci Satan.


Înainte de a deveni diavolul, el a fost un heruvim ocrotitor. A stat în prezența lui Dumnezeu, a cunoscut slava Lui și a beneficiat de privilegii pe care puține ființe le-au avut vreodată. Totuși, în inima lui s-a născut mândria.


Lucifer nu a căzut din cauza lipsei harului, ci din cauza refuzului de a se smeri. El a preferat tronul în locul ascultării, propria glorie în locul slavei lui Dumnezeu.

De atunci și până astăzi, mândria a rămas arma principală prin care omul respinge harul.


Vedem acest lucru și în viața lui Faraon.


Dumnezeu putea să judece Egiptul într-o singură zi. Dar nu a făcut-o.

Plagă după plagă, avertizare după avertizare, Dumnezeu îi oferă lui Faraon oportunitatea să se pocăiască.

Fiecare plagă este o dovadă că Dumnezeu încă vorbește.

Fiecare avertizare este o dovadă că Dumnezeu încă așteaptă.

Fiecare nouă șansă este o dovadă a harului.

Dar cu fiecare refuz, inima lui Faraon devine mai împietrită.

La început nu-l interesează suferința poporului lui Dumnezeu.

Apoi nu-l interesează suferința propriului său popor.

Își vede țara ruinată, economia distrusă, viitorul compromis și totuși refuză să se smerească.

Mândria îl dezumanizează.

În cele din urmă moare întâiul născut din fiecare casă a Egiptului. Durerea ajunge în propria lui familie. Judecata nu mai este ceva exterior.

Și totuși, chiar după această lovitură, Faraon nu se pocăiește cu adevărat.

Își adună armata și pornește din nou împotriva lui Dumnezeu.


Iată unde poate duce mândria: omul ajunge să lupte împotriva lui Dumnezeu chiar cu prețul propriei distrugeri.


Dar poate cea mai solemnă avertizare nu vine din Egipt.

Ea vine din mijlocul oamenilor religioși.

Domnul Isus spune că în ziua judecății mulți vor spune:

„Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Acești oameni nu sunt lumești.

Nu sunt atei.

Nu sunt împotrivitori declarați ai lui Dumnezeu.

Ei sunt implicați în lucrare.

Au activitate religioasă.

Au rezultate.

Au experiențe.

Au realizări.

Și totuși aud cele mai înfricoșătoare cuvinte rostite vreodată:

„Niciodată nu v-am cunoscut.”


De ce?

Pentru că este posibil să lucrezi pentru Dumnezeu fără să umbli cu Dumnezeu.

Este posibil să vorbești despre Hristos fără să trăiești în dependență de Hristos.

Este posibil să construiești o reputație spirituală și să pierzi realitatea spirituală.

Mândria religioasă este mai periculoasă decât mândria lui Faraon, deoarece ea se ascunde în spatele lucrării pentru Dumnezeu.


Faraon știa că se împotrivește lui Dumnezeu.

Dar cei din Matei 7 cred că Îi slujesc.


Aceasta este tragedia ultimelor zile.

Nu doar păcatul evident amenință Biserica, ci și succesul fără smerenie.

Popularitatea fără pocăință.

Lucrarea fără părtășie.

Darurile fără caracter.

Activitatea fără prezența lui Dumnezeu.


Trăim într-o generație care confundă vizibilitatea cu ungerea, influența cu autoritatea spirituală și succesul cu aprobarea lui Dumnezeu.

Însă Dumnezeu nu caută oameni impresionați de ei înșiși.

Dumnezeu caută oameni zdrobiți înaintea Lui.

Harul nu curge spre cei care cred că au ajuns.

Harul curge spre cei care știu că fără Hristos nu pot face nimic.


De aceea întrebarea nu este dacă Dumnezeu mai are har.

El are.

Întrebarea este dacă noi mai răspundem harului.

Pentru că harul primit produce pocăință.

Harul primit produce smerenie.

Harul primit produce ascultare.

Dar harul respins produce împietrire.


Lucifer l-a respins.

Faraon l-a respins.

Iar cei din Matei 7 l-au respins în timp ce credeau că îl slujesc pe Dumnezeu.

Să nu folosim harul ca scuză pentru păcat.

Să nu folosim lucrarea ca substitut pentru părtășie.

Să nu folosim succesul spiritual ca dovadă că totul este bine.

Ci să ne cercetăm înaintea Domnului cât încă vorbește, cât încă mustră și cât încă cheamă.


Fiindcă cea mai mare dovadă a harului nu este că Dumnezeu ne lasă să continuăm cum suntem, ci că încă ne cheamă să ne schimbăm.


P.S. Cine are urechi de auzit să audă! 



MARANATA!

17 iunie 2026

Eyou, o noua plarforma media

 https://eyou.social/p/post_3FGCuYsEvQ1tDtuvVeZ4AvqUqWd. O retea sociala facuta de romani pentru romani. Aici un articol in care regasim cateva ganduri...cum aveam noi odata lapte acasa, in comparatie cu zile de azi ! 

Nu esti singur


Intre doua taceri...

 Nu orice om care te tulbură e omul potrivit


Când cineva te tulbură, ai tendința să crezi că înseamnă ceva mare.


Că dacă îți schimbă respirația, poate e destin.

Că dacă îți ocupă gândurile, poate e iubire.

Că dacă te face să simți intens, poate trebuie să rămâi acolo și să înțelegi până la capăt ce vi se întâmplă.


Dar nu orice emoție puternică e un loc bun pentru tine.


Sunt oameni care te mișcă adânc, dar nu te liniștesc niciodată.

Oameni lângă care simți mult, dar nu poți respira.

Oameni care aprind în tine ceva vechi, ceva flămând, ceva care seamănă mai mult cu rana decât cu iubirea.


Și poate că tocmai de aceea e atât de greu să pleci.


Pentru că nu pleci dintr-un loc gol.

Pleci dintr-un loc care a însemnat ceva.

Dintr-un om care ți-a atins o parte vie.

Dintr-o poveste în care ai sperat că intensitatea va deveni, într-o zi, liniște.


Dar nu tot ce te răscolește te și iubește bine.


Nu tot ce te cheamă te poate ține.

Nu tot ce pare profund este și sănătos.

Nu orice legătură care îți dă fiori are și răbdarea de a-ți aduce pace.


Vine un moment în care începi să înțelegi că iubirea nu ar trebui să fie doar tremur.


Ar trebui să fie și loc.

Și claritate.

Și blândețe.

Și o liniște în care nu trebuie să te pierzi ca să fii ales.


Nu orice om care te tulbură e omul potrivit.


Câteodată e doar omul care îți arată cât de mult ai nevoie să nu mai confunzi intensitatea cu iubirea.

Între două tăceri


La jumatate de...drum

 ​☕️ Miercuri: Suntem la jumătatea drumului!

​Felicitări, ai trecut de „luni-ul” cel greu și de „marți-ul” cel aglomerat. Astăzi este miercuri, ziua în care balanța săptămânii începe să încline în favoarea ta.

​În lumea anglo-saxonă, acestei zile i se spune „Hump Day” (ziua cocoașei), pentru că este ca și cum ai escalada un deal: odată ajuns în vârf, totul devine o coborâre mai lină și mai ușoară spre weekend.

​Gândul de astăzi:

Nu aștepta weekendul ca să fii fericit sau productiv. Fiecare zi are magia ei, iar miercurea este momentul perfect pentru un reset mental.

​Uită-te înapoi: Ce ai reușit deja să bifezi săptămâna asta? Bucură-te de micile victorii.

​Privește înainte: Ce mai poți face astăzi pentru a fi mai aproape de obiectivele tale?

​Sfat rapid pentru azi: Ia-ți o pauză de 5 minute, respiră adânc și amintește-ți de ce ai început. Ai toată energia necesară pentru a transforma această săptămână într-una de succes.

​Tu ce îți propui să cucerești astăzi? Lasă-mi un comentariu mai jos și hai să facem din această zi de miercuri o zi excelentă! 👇


16 iunie 2026

Maturitatea spirituala

 *Ce este maturitatea spirituală ?*


Maturitatea spirituală nu vine peste noapte și nu se învață doar din vorbe, din predici sau din lucrurile pe care le auzim. Ea se formează în timp, în anii în care omul umblă cu Dumnezeu și trece prin multe împrejurări ale vieții.

Maturitatea spirituală este atunci când, după ani de zile, te oprești și privești în urmă, iar în inima ta îți dai seama cât de mult te-a schimbat Dumnezeu. Vezi că nu mai gândești ca înainte, nu mai reacționezi ca înainte și nu mai privești viața la fel. Lucruri care altădată te tulburau, acum te apropie mai mult de Dumnezeu. Situații care cândva te doborau, acum te învață să te sprijini pe El.

Și această maturitate nu se formează într-o viață ușoară, ci în mijlocul vieții — în familie, în încercări, în lipsuri, în întrebări, în suferințe, în bucurii, în suișuri și coborâșuri. În toate acestea, Dumnezeu lucrează încet în om și îl învață ceva foarte adânc: să depindă de El.

Pentru că maturitatea spirituală nu înseamnă doar să cunoști multe despre Dumnezeu, ci să ajungi să-L cunoști în fiecare împrejurare a vieții. Să vezi că El te ridică atunci când cazi, te întărește când ești slab, te liniștește când ești tulburat și îți arată drumul când nu mai știi încotro să mergi.

Maturitatea spirituală este atunci când începi să recunoști tot mai clar ce vine din fire și ce vine din Duh. Când nu mai vrei să trăiești după puterea, înțelepciunea sau voia ta, ci începi să cauți voia lui Dumnezeu în toate.

Și poate una dintre cele mai adânci dovezi ale maturității spirituale este aceasta: când, după ani de umblare cu Dumnezeu, ajungi să înțelegi că adevărata siguranță nu este în tine, ci în Dumnezeu și alegi să te încrezi în El în totalitate, să depinzi de El și să Îl lași pe El să îți călăuzească pașii.🙏🤗✋


09 iunie 2026

  Nu lăsa pe mâine ce poți schimba ASTĂZI!

​De câte ori ți-ai spus: „Lasă, încep de luni” sau „O să mă ocup de asta când am mai mult timp”?

​Adevărul este că „mâine” e o capcană confortabilă. Este locul unde trimitem toate planurile noastre mari pentru a le lăsa să prăfuiască. Dar dacă vrei ca lucrurile să meargă și mai bine, secretul nu stă în momentul perfect de săptămâna viitoare, ci în acțiunea imperfectă de acum.

​Nu lăsa pe mâine ce poți face azi.

​Nu pentru că viața ar fi o cursă contracronometru, ci pentru că momentul tău de glorie se construiește din decizii mărunte. Fiecare pas mic pe care îl faci astăzi închide ușa regretului de mâine și îți demonstrează că limitele tale actuale sunt doar temporare.

​Dacă simți că e loc de mai bine în viața ta, în cariera ta sau în starea ta de spirit, nu mai aștepta validarea calendarului. Fă primul pas acum. Chiar și un progres de 1% astăzi te pune în fața celor care au ales să mai amâne o zi.

​Tu ce alegi să transformi în realitate astăzi?


01 iunie 2026

Scopul meu ?

 Scopul meu nu este doar să ajung în cer.

Scopul meu nu este să trăiesc doar experiențe emoționale creștine.

Scopul meu nu este doar să fiu un membru apreciat sau să am o bună mărturie înaintea oamenilor în biserici.

Scopul meu este să-L cunosc pe Isus Hristos, să trăiesc pentru El și să-L fac cunoscut celor din jurul meu.


Nu vreau să-mi leg inima de niciun om, de niciun învățător, de niciun evanghelist sau pastor. 

Îi respect pe cei pe care Dumnezeu îi folosește, dar credința mea, nădejdea mea și dragostea mea rămân ancorate doar în Isus Hristos.


Poate nu sunt omul care te-ai aștepta să fiu. 

Poate nu mă încadrez în tiparele, așteptările sau standardele pe care oamenii și le-au format despre cum ar trebui să arate un creștin. Dar nici nu trăiesc pentru a împlini așteptările oamenilor.


Nu mă interesează reputația mea, popularitatea mea sau ce se vorbește despre mine. 

Mă interesează să rămân credincios Celui care Și-a dat viața pentru mine.

Am un foc în inimă, vreau să vorbesc despre cea mai importantă Persoană din univers: Isus Hristos. 

Fără El, viața nu merită trăită nici măcar o secundă. 

El este Mântuitorul, Domnul și singura speranță a omenirii.


Îmi doresc să fiu o binecuvântare pentru alții. Dacă Dumnezeu mă poate folosi pentru a încuraja un suflet, pentru a aduce lumină într-o inimă sau pentru a-L face pe Isus cunoscut măcar unei persoane, atunci viața mea are sens!

31 mai 2026

Pogorârea Duhului Sfânt

 



 Cum ar fi să retrăim vremurile de la începutul erei creștine? Să lucreze Duhul Sfânt plenar, cu putere, vizibil, cu o bogată revărsare de călăuzire, de cercetare, de mustrare, de bucurie în Domnul. Dacă Duhul de atunci Îl vrem și azi, nu trebuie decât să-I dăm voie să lucreze în noi, și prin noi, și pentru noi. Iată ce s-ar întâmpla:


 Va fi o nouă viziune cu privire la măreția lui Dumnezeu. Trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu este numai plin de gingășie, de har și de milă, ci El este și Dumnezeul dreptății, al sfințeniei și al milei. Nu suferința fizică este ceea ce-L îndurerează cel mai mult pe Dumnezeu, ci păcatul. Prea des se întâmplă să fim speriați de durerea fizică decât de răul moral.


 Va fi o accentuare a nevoii de pocăință, de credință și de naștere din nou. Domnul Isus a venit propovăduind pocăința și spunând că fără o naștere de sus nimeni nu va vedea Împărăția lui Dumnezeu. El a spus că păcătoșii iubesc mai mult întunericul și nu vor să vină la lumină pentru ca să nu li se descopere faptele. Cei a căror inimă a fost schimbată sunt făpturi noi.


 Va fi o nouă conștientizare a responsabilităților privind evanghelizarea lumii. Apostolii Domnului aveau să fie martori oriunde și în tot locul, chiar până la marginile pământului (Fapte 1:8). Și când persecuțiile au împrăștiat biserica din Ierusalim, ei au mers pretutindeni propovăduindu-L pe Hristos și Evanghelia Sa glorioasă (Fapte 8:4). Una din primele și cele mai bune dovezi ale faptului că suntem controlați de Duhul Sfânt este pasiunea tot mai mare pentru câștigarea de suflete.


 Vor fi dovezi crescânde atât ale darurilor cât și ale roadei Duhului Sfânt. Când Duhul Sfânt vine peste Biserică în toată puterea Sa, dovezile darurilor și ale roadei Duhului vor fi clare. Credincioșii vor învăța ce înseamnă să ne slujim unii altora și să ne zidim unii pe alții prin darurile primite de la Duhul Sfânt.


 Va fi o reînnoită dependență de Duhul Sfânt. Nicio trezire spirituală nu poate veni fără El. Duhul Sfânt este Cel care mustră, convinge, luptă, învață, invită, reînsuflețește, regenerează, dă putere și folosește. El nu trebuie întristat, refuzat, ispitit, stins, insultat sau hulit. El îi dă libertate creștinului, călăuzire celui ce lucrează, discernământ învățătorului, putere Cuvântului și roadă în lucrarea făcută cu credincioșie.


 Sărbătoriți Duhul, umblați prin Duhul și trăiți prin Duhul !



30 mai 2026

Cand predica de la amvon aduce " vorbe dulci "

 Un semnal de alarmă extrem de necesar. Când amvonul încetează să mai ofere hrană solidă și oferă doar „vorbe dulci”, spiritualitatea scade. Scriptura ne cheamă la o transformare a minții și a caracterului prin Adevăr, nu doar la o stare de bine emoțională. „Sărbătoarea Domnului” rămâne neschimbată, indiferent de curentele teologice de moment. Un mesaj poate produce lacrimi, entuziasm sau sentimente puternice și totuși să fie greșit doctrinar. În același timp, un mesaj biblic solid poate atinge și emoțiile, dar acestea vin ca rezultat al adevărului înțeles și acceptat. 


Emoțiile sunt o parte firească a experienței umane, dar ele nu trebuie să conducă judecata spirituală. Când emoția este folosită pentru a ocoli analiza biblică, discernământul poate fi slăbit. Dumnezeu ne cheamă să ne întemeiem credința pe Cuvântul Său, nu pe intensitatea trăirilor noastre. Emoțiile sunt un răspuns la adevăr, nu un înlocuitor al adevărului.

Emoțiile pot fi folosite pentru a influența sau chiar a manipula intelectul și discernământul atunci când sunt puse înaintea adevărului și a analizei raționale.


Emoția poate impresiona inima pentru o clipă, dar numai adevărul poate transforma caracterul. Când emoțiile ajung să conducă în locul Scripturii, discernământul devine vulnerabil la manipulare. Emoțiile trec, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în picioare. Un creștinism fără temelie biblică solidă devine neputincios. Sabatul este și va rămâne un test al credincioșiei față de poruncile Sale.

O credință bazată doar pe emoții de moment se clatină la prima furtună. Avem nevoie de predici ancorate în textul Scripturii, nu de discursuri menite doar să placă auzului. Sabatul este un stâlp al adevărului biblic și nu poate fi desființat prin argumente sentimentale.


20 mai 2026

 Marea uimire a multor oameni va fi să descopere că poți face sacrificii mari, poți lupta toată viața pentru perfecțiune, poți încerca să ții chiar și cele 10 porunci și să pari drept înaintea oamenilor, dar totuși să nu-I fi predat lui Dumnezeu locul de Stăpân al vieții tale.

Poți face multe lucruri bune, dar dacă nu I-ai încredințat Lui fiecare clipă, fiecare gând, fiecare vis și fiecare dorință, atunci ai trăit fără adevărata temelie.

Pentru că Dumnezeu nu caută doar oameni „buni”, ci copii care să-I aparțină cu adevărat. El nu caută doar ascultare exterioară sau fapte bune, ci o inimă predată pe deplin.

Marea uimire va fi că omul care s-a predat lui Dumnezeu cu toată inima, care L-a lăsat să-i fie Călăuză, Rege, Tată și Stăpân al vieții sale, chiar dacă uneori a căzut și s-a ridicat, a rămas copil al lui Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu nu îl leapădă pe cel care se întoarce sincer la El, ci îl ridică, îl iartă și îl păstrează pentru Împărăția Lui. 🙏🏼


18 mai 2026

Zi de marti. Ganduri

 <script async src="https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-9604206360804841"

     crossorigin="anonymous"></script>

## De ce Marțea este, de fapt, cea mai bună zi din săptămână

Lunea a trecut. Furtuna începutului de săptămână s-a potolit, cafeaua de dimineață are deja alt gust, iar weekendul trecut e oficial istorie.

Și totuși, iat-o: **ziua de marți**.

De multe ori, marțea este ignorată. Nu are entuziasmul de început al lunii și nici aerul de sărbătoare al unei zile de vineri. Dar adevărul este că marțea este **ziua marilor motoare**. Este momentul în care planurile făcute la birou sau în agendă încep, în sfârșit, să prindă viață.

### Magia din spatele unei zile obișnuite

Dacă lunea este despre "organizare și supraviețuire", marțea este despre **acțiune pură**.

 * **Zgomotul de fundal a dispărut:** Ai răspuns la e-mailurile urgente de luni. Știi exact ce ai de făcut.

 * **Focus maxim:** Nivelul tău de energie este stabilizat. Nu mai ești în modul de „resetare”, ci în cel de „construcție”.

 * **Timpul e de partea ta:** Săptămâna e încă tânără. Ai timp suficient să repari ce nu merge și să excelezi acolo unde contează.

> "Nu aștepta momentul perfect. Ia o zi banală de marți și transform-o în rampa ta de lansare."

### Cum să cucerești ziua de astăzi?

Nu lăsa marțea să fie doar o altă bifă în calendar. Fă o schimbare subtilă de mentalitate:

 1. **Alege „Broasca cea mai mare”:** Rezolvă cel mai greu task de pe listă chiar acum, în prima parte a zilei. Sentimentul de satisfacție îți va alimenta restul săptămânii.

 2. **Fă un pas mic pentru un vis mare:** Ai un proiect personal pe care îl tot amâni? Alocă-i doar 15 minute astăzi. Marțea este ideală pentru obiceiuri noi.

 3. **Zâmbește conștient:** Schimbă energia din jurul tău. Un compliment sincer oferit unui coleg sau o pauză de 5 minute la soare pot face minuni.

Săptămâna nu se măsoară în cât de repede ajungi la weekend, ci în felul în care alegi să trăiești fiecare zi dintre ele.

**Marțea aceasta este pânza ta albă. Ce alegi să pictezi pe ea?**

*O zi de marți productivă și plină de energie tuturor!*



04 mai 2026

Motivationale,sau incurajari

 



  • „E nevoie de curaj ca să crești și să devii cine ești cu adevărat.” — EE Cummings
  • „Stima ta de sine este determinată de tine. Nu trebuie să te bazezi pe cineva care să-ți spună cine ești.” — Beyoncé
  • „Nimic nu este imposibil. Însuși cuvântul spune «Sunt posibilă!»” —  Audrey Hepburn
  •  „Ține-ți mereu fața spre soare, iar umbrele vor cădea în urma ta.” –  Walt Whitman
  • „Ai creier în cap. Ai picioare în pantofi. Te poți îndruma în orice direcție dorești. Ești pe cont propriu. Și știi ce știi. Și tu ești cel care va decide unde să meargă.” - Dr. Seuss
  • „Atitudinea este un lucru mic care face o mare diferență.” – Winston Churchill
  • „Pentru a produce schimbarea, nu trebuie să vă fie teamă să faceți primul pas. Vom eșua atunci când nu reușim să încercăm.” — Rosa Parks
  • „Toate visele noastre pot deveni realitate, dacă avem curajul să le urmăm.” – Walt Disney
  • „Nu sta jos și nu aștepta să vină oportunitățile. Ridică-te și profită de ele.” — Madam CJ Walker

29 aprilie 2026

Pacatul de a nu face nimic !

 


De cele mai multe ori, când ne gândim la păcat, ne vine în minte ceva ce am făcut. O acțiune. O vorbă. O reacție. Poate chiar un gând pe care l-am lăsat să prindă rădăcină.

Și de cele mai multe ori, așa este.

Biblia însă ne aduce aminte că păcatul nu este doar răul pe care îl facem. Deseori, păcatul este binele pe care îl știm, dar nu-l facem.

„Deci cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat.”
— Iacov 4:17

Nu spui neapărat „nu” lui Dumnezeu. Uneori spui doar: „nu acum.”

Și „nu acum”, repetat de prea multe ori, poate deveni un mod de viață.

Confortul pare înțelepciune

Am citit recent cartea Numeri și mi-a rămas întipărit în memorie un episod care are loc chiar înainte ca israeliții să intre în Țara Promisă.

După patruzeci de ani de pustie, după moartea unei generații întregi care nu avusese credința să intre, două seminții, Gad și Ruben, văd că ținutul de la est de Iordan era bun pentru turmele lor. Era fertil și practic. Li se potrivea de minune.

Așa că vin la Moise cu o cerere: „Vrem să rămânem aici și să nu trecem Iordanul.”

Nu cereau să se întoarcă în Egipt sau să-L respingă fățiș pe Dumnezeu. Nu ridicau un idol. Voiau doar să se oprească la intrarea Țării Promise. Nu chiar înăuntru, dar aproape. Aproape de țară. Aproape de moștenire. Aproape de ce promisese Dumnezeu.

Dar nu dincolo de Iordan.

Și aici e pericolul. Uneori „aproape” poate părea suficient. Aproape ascultător. Aproape dedicat. Aproape matur. Aproape gata să mergi până la capăt.

„Frații voștri să meargă la război, iar voi să stați aici?”

Moise reacționează dur. „Frații voștri să meargă la război, iar voi să stați aici?”

Cu alte cuvinte: cum puteți să vă construiți viața aici, când frații voștri mai au de luptat?

Problema nu era doar locul pe care îl doreau. Problema era efectul alegerii lor.

Dacă ei se opreau, puteau să descurajeze tot poporul. Iar Moise știa cât de grav era acest lucru. Cu patruzeci de ani înainte, o generație întreagă refuzase să intre în țară pentru că le-a fost frică de uriași.

Acum, istoria risca să se repete. Nu prin frică declarată, ci prin confort justificat.

Asta face pasivitatea spirituală atât de periculoasă. Rareori vine sub forma unei răzvrătiri evidente. De multe ori vine sub forma unei explicații rezonabile.

„Am obosit.”
„Nu e momentul.”
„Am destule responsabilități.”
„Să facă altcineva.”
„Eu mi-am făcut partea.”

Uneori aceste lucruri pot fi adevărate. Dar de multe ori sunt doar cuvinte frumoase care ascund o lipsă de acțiune sau de dedicare.

Ca să fim corecți cu Gad și Ruben, ei nu au rămas acasă în timp ce restul poporului s-a luptat. După mustrarea lui Moise, ei au promis să treacă Iordanul înarmați și să lupte alături de frații lor până când țara va fi cucerită.

Dar prima dată înainte să spună „mergem cu frații noștri”, au spus, de fapt, „ne este bine aici.”

Când alegi marginea

Temerile lui Moise par să fi primit, în timp, un ecou dureros în istoria acestor seminții. Ruben, Gad și jumătate din Manase, așezați la est de Iordan, au fost printre primele seminții cucerite și duse în robie de asirieni.

Câteva sute de ani mai târziu, pe vremea lui Isus, Evangheliile ne duc într-o zonă la est de Iordan, în ținutul Gadarenilor.

Acolo, Isus eliberează un om stăpânit de duhuri necurate. O turmă de porci se aruncă în mare. Iar oamenii din ținut, în loc să se bucure de omul eliberat, Îl roagă pe Isus să plece de la ei.

Un alt ținut de pe margine. Un om chinuit. O minune evidentă. Și totuși, observăm o comunitate care refuză să-L primească pe Isus și care Îi cere să plece.

Când alegi să trăiești la marginea Țării Promise, marginea începe să te schimbe. Ce începe ca o alegere convenabilă poate deveni, în timp, o cultură a compromisului.

Stagnarea este o iluzie

Una dintre cele mai mari iluzii ale vieții spirituale este că poți sta pe loc.

Nu poți pune credința pe pauză și să te întorci la ea mai târziu, când ai mai mult timp, mai multă energie sau mai mult chef. Viața cu Dumnezeu nu funcționează așa.

Când nu mergi înainte, nu rămâi pur și simplu unde ești ci începi să mergi înapoi. Nu dramatic și nu dintr-odată. Nu neapărat vizibil pentru ceilalți. Dar rugăciunea devine mai rară. Cuvântul devine mai îndepărtat. Păcatul devine mai ușor de justificat. Dragostea se răcește.

Nu ai fugit de Dumnezeu; doar nu L-ai mai căutat.

Nu ai respins chemarea; doar ai lăsat-o pe mai târziu.

Și „mai târziu” a devenit un mod de viață.

Binele nefăcut

Iacov nu lasă mult spațiu pentru scuze:
„Cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat.”

Asta atinge multe zone din viața noastră.

Știi că trebuie să ierți, dar amâni. Știi că trebuie să te rogi, dar găsești mereu altceva de făcut. Știi că trebuie să ajuți pe cineva, dar preferi să nu te complici.

Știi că trebuie să îți ceri iertare, dar aștepți să treacă timpul. Știi că Dumnezeu te cheamă la o slujire, dar spui că nu ești pregătit. Știi că trebuie să renunți la un obicei, dar îl ții ascuns.

„Mâine.”
„Altădată.”
„Când o să fiu mai bine.”
„Când o să am mai mult timp.”

Ai grijă: ascultarea amânată poate deveni, în timp, neascultare.

Aici apare o întrebare incomodă: te-ai oprit sau mergi înainte?

Nu face greșeala să crezi că binecuvântarea este punctul final al umblării noastre cu Dumnezeu.

„Dumnezeu mi-a dat pace, stabilitate, o familie minunată și resurse destule să pot duce o viață liniștită.”

Foarte adevărat. Dar întrebarea este: pentru ce?

Dumnezeu nu ne binecuvântează ca să ne construim mici fortărețe de confort. Ne binecuvântează ca să devenim o binecuvântare.

Creșterea spirituală și disponibilitatea de a face ceva pentru Dumnezeu merg mână în mână. Nu poți aștepta o direcție dacă nu ești interesat de glasul Lui. Nu poți aștepta putere dacă fugi de ascultare.

Nu te opri la margine

Gad și Ruben au văzut un loc bun înainte de Iordan, iar fiecare dintre noi va vedea, la un moment dat, un astfel de loc.

Un loc suficient de bun încât să pară o destinație. Un loc confortabil. Un loc justificabil. Un loc în care poți spune: „mie îmi ajunge.”

Dar chemarea lui Dumnezeu nu este doar să ajungem aproape de promisiune. Este să intrăm în ea.

Nu doar să scăpăm de Egipt. Nu doar să supraviețuim pustiei. Nu doar să vedem țara de la distanță. Ci să mergem până la capăt.

Să creștem. Să ascultăm. Să slujim. Să facem binele pe care îl știm. Să nu ne mulțumim cu o credință care nu mai cere nimic de la noi.

* * *

Am lăsat facerea de bine să treacă. Îmi cerea mâinile, iar eu n-am vrut să mi le murdăresc.

Am lăsat mângâierea nerostită. N-am vrut să fiu înțeles greșit.

Am lăsat poveri nepurtate. N-am vrut să-mi șifonez hainele.

Mi-am făcut un culcuș moale, ușor de explicat și de savurat.

Dar cu cât mă afund mai mult în el, cu atât mă doare coloana vertebrală mai tare


20 aprilie 2026

Sfat sau invatatura...

 

Așa să binecuvântați și să ziceți... și Eu Domnul îi voi binecuvânta.”

            Părinții își aduc copilașii la biserică în vederea  rugăciunii pentru binecuvântare. Este o practică biblică. Tot astfel au procedat și părinții contemporani cu Isus. Dorința lor a fost ca El să se atingă de ei.

 Dar ce însemna  această atingere? Era un mod de „descărcare” a  puterii divne, ce contribuie la creșterea copilului, o putere ce te ferește de primejdie, ce stimulează intelectul, o putere ce aduce vindecare. O femeie bolnavă de 12 ani „a auzit vorbindu-se despre Isus. A venit pe dinapoi prin mulțime și s-a atins de haina Lui, căci își zicea ea: Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” (Marcu 5/27) Și s-a tămăduit. Deși părinții au dorit ca Isus să se atingă de copii, El a făcut ceva mai mult - peste așteptările lor: i-a luat în brațe și i-a binecuvântat.

Dar oare numai copiii au nevoie de binecuvântare? Cu siguranță, toți avem nevoie de ea. Dacă cineva se roagă pentru binecuvântarea mea, eu sunt foarte mulțumit. Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să spună lui Aron și fiilor săi, către cine trebuie să rostească binecuvântarea: „Așa să binecuvântați pe copiii lui Israel... ”   (Num. 6/ 22-27) Deși acest text se folosește la binecuvântarea copiilor și nu este greșit, termenul „copiii lui Israel” face referire la popor în întregime și nu la copii:  „Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape șase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii.”(conf. Exod. 12/37,50, 51; s. a. m. d) 

Dumnezeu a poruncit:  „Așa să binecuvântați pe copiii lui Israel... și Eu îi voi binecuvânta.”                                                     

Cine dă binecuvântarea, oamenii sau Dumnezeu? Oamenii încep, fiind intermediari, Dumnezeu sfârșește. Totul se face prin oameni, deoarece ei sunt „gura” lui Dumnezeu cu care El vorbește în această lume, oamenii sunt „mâinile” lui Dumnezeu cu care El lucrează în această lume, și tot oamenii sunt „picioarele” cu care Dumnezeu umblă în această lume. La învierea lui Lazăr au contribuit și oamenii, poruncindu-le să-i dezlege mâinile și picioarele. N-ar fi putut Isus să facă totul de unul singur? Cu siguranță, dar era nevoie și de contribuția  oamenilor.

Într-o lume în care se rostește atât de multe blesteme la adresa instituțiilor statului, a celor ce conduc destinele acestei țări, cât și la adresa omului de rând, este frumos că sunt și oameni care rostesc binecuvântare. Și atunci când se rostește binecuvântare se folosește Numele Domnului, deoarece El este sursa oricărei binecuvântări: „Domnul să te binecuvinteze... ” Dar oare este atât de important ca cineva să-ți dorească binecuvântarea și chiar s-o rostească cu gura? Da, este foarte important, deoarece în funcție de cuvintele pe care le rostesc copiii pentru părinți și invers, părinții pentru copii, așa este posibil să se întâmple. Este bine să nu ne jucăm cu cuvintele. Nici o vorbă nechibzuită, deoarece cuvintele sunt niște săgeți ce lovesc o țintă. Ele nu se întorc înapoi... Ele pot fi niște profeții ce se vor împlini în timp: „Iacov a chemat pe fiii săi și a zis: Strângeți-vă și vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni... Și acestea sunt lucrurile pe care le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat.” (Gen. 49/1,28) Să ne reamintim că pe paginile Bibliei există un om ce și-a ucis soția cu o vorbă aparent spusă la întâmplare: „Să piară cel la care îți vei găsi dumnezeii... ”  Și așa a fost.

Sub nicio formă în limbajul nostru creștin nu trebuie să fie cuvinte ce înclină spre blestem: „arză-te focul”, „ luate-ar dracul”, „nu ești bun de nimic”, „trăsnite-ar”. Vai ce cuvinte grele (rele)! Nu justifica asemenea blesteme ca fiind în Numele Domnului. Nu există blestem în numele Său, ci doar binecuvântare. De altfel nu se poate din aceeași vână de izvor să iasă și apă dulce și apă amară. Nu poate din aceeași gură să iasă binecuvântarea și blestemul. Nu puține au fost cazurile când  unii au regretat blestemele pe care le-au rostit la adresa altora, dar nu s-a mai putut face nimic.

M-am gândit, ce s-ar fi întâmplat dacă Elisei ar fi binecuvântat copiii ce strigau după el? Probabil, ei ar fi mers acasă și ar fi povestit părinților: „Unii din cei ce erau cu noi au strigat după un om, dar el s-a întors și ne-a binecuvântat. Copii - ar fi spus părinții - acela era omul lui Dumnezeu ce poartă „tolba” cu binecuvântări și le împarte celor din jur. Dar voi să nu strigați.” Alții nu vor așa... Ei vor ca după ei să se strige, și încă tare... (Un creștin urma să treacă pe lângă școala din localitate. Un învățător ce avea necaz pe creștin, fiind afară cu copiii, văzându-l că se apropie, i-a pus să strige  când va ajunge în dreptul școlii: „pocăitul, pocăitul... ” Copiii au strigat... El n-a aruncat cu pietre după ei, ci dimpotrivă i-a plăcut de această strigare. I-a chemat la el, i-a binecuvântat pe toți, le-a dăruit câte un leu de fiecare, cu rugămintea ca de aici înainte când va mai trece pe acolo să strige și mai tare. El nu s-a supărat deoarece acesta era numele său, dar s-a supărat învățătorul că i-a binecuvântat și i-a și plătit, așa că le-a cerut copiilor să nu  mai strige în viitor... ) Oare cea fost în mintea acestor copii când au văzut că li se dă bani pentru o vorbă spusă în batjocoră? Dar a părinților? Am spus că el nu s-a supărat... De fapt, de ce ar trebui să mă supăr dacă cineva strigă după mine „Adrian”? ... acesta fiind numele meu. Ați înțeles ce-am vrut să spun?

Dar oare ar trebui să facem ceva anume pentru a dobândi binecuvântarea? Copiii nu trebuie să facă nimic - dar au datoria să o păstreze. Atunci când vor crește mari și vor ști să deosebească binele de rău, trebuie să conștientizeze că peste ei a fost pus Numele Domnului. Ajunși la majorat pot alege mai departe dacă rămân sau nu, cu binecuvântarea. Tânărul este liber în alegere, dar va suporta consecințele: „Bucură-te tinere în tinerețea ta, fii cu inima veselă cât ești tânăr, umblă pe căi alese de inima ta și plăcute ochilor tăi, dar să știi că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.” (Ecl. 11/9) Aceasta înseamnă liberă alegere. În această „alegere” unii renunță, luând drumul lumii, cu gând că totuși într-o zi „când își vor veni în fire” se vor întoarce aidoma fiului risipitor. Tata te iartă și te primește. Dar „cazierul”  în relațiile frățești nu va mai fi cum ar fi trebuit să fie. Te-ai gândit vreodată la aceasta? Fiul la întoarcere a recunoscut: „Tată nu mai sunt vrednic... ” Mi-am pierdut vrednicia (cinstea) Risipind dragostea tatălui, la întoarcere a fost reprimit din milă. Dar de ce să fie cazierul afectat dacă am revenit? Pentru că ți-ai vândut dreptul de întâi-născut. Citim împreună: „Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. Știți că mai pe urmă când a vrut să recapete binecuvântarea n-a fost primit,  pentru că măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.” (Evrei 12/16,17) (Cunosc un tânăr ce provenea dintr-o familie a căror părinți erau credincioși. Tatăl său fiind chiar liderul bisericii. A plecat în lume tăvălindu-se prin mocirla acestei lumi. Într-o zi s-a întors. Îi plăcea să predice tinerilor, cerându-le să-și dedice tinerețea lui Dumnezeu. Cât de vag suna fără exemplu personal! Apostolul Pavel i-a recomandat lui Tit: „Și dă-te tu însu-ți pildă în toate privințele... ”  Predică pentru ochi, și nu doar pentru urechi...

Pentru cel major binecuvântarea nu este „un CEC în alb” dăruit omului. Nu. Dumnezeu este interesat cui anume îi dă binecuvântarea. Iacov s-a întâlnit cu îngerul lui Dumnezeu la întoarcerea sa de la Laban. El a cerut să fie binecuvântat, dar îngerul a dorit să-i cunoască identitatea cerându-i numele. Numele lui era „Iacov” care însemna: „Cel ce ține de călcâi ” în scopul de a te deposeda de ceva, „viclean”sau „înșelător”(Gen. 27/35,6). Dar cum ar fi putut Dumnezeu să binecuvinteze un înșelător? Așa că a fost necesar să-i schimbe măcar numele dacă nu și „pasiunea”... Așadar binecuvîntarea se primește condiționat, fiind  o moștenire ce o vom dărui altora. „Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați să moșteniți binecuvântarea.  Este o „ștafetă” lăsată din generație în generație. De unde provine această „moștenire”? Cine a fost titularul? Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta... ” (Gen. 22/18) Din ce motiv? „... pentru că ai ascultat de porunca Mea.”  Tocmai de aceea spuneam că binecuvântarea este condiționată. Ea este rezultatul ascultării „părintelui” nostru față de porunca divină. Pentru ca această moștenire să ajungă până la noi cineva a trebuit să fi fost „sacrificat”. (Gen. 22/16; Isaia 53/7)  Tot la ascultare sunt chemați și moștenitorii doritori să o primească: „Iată toate binecuvântările ce vor veni peste tine și de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Dumnezeului tău.”  Ascultarea este „contul” deschis prin care „binecuvântările vor veni peste tine.” Dar lucrurile nu se opresc aici, ele merg mai departe: „Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului... blestemele vor veni peste tine... ” (Deut. 18/2; 15)                                   

Omul nu este un robot, deoarece este înzestrat cu discernământ. Lui i s-a dat posibilitatea alegerii după bunul plac. Este dreptul său. El poate alege între viață sau moarte, între binecuvântare sau blestem. În calitate de moștenitor a binecuvântării, în urma ascultării, ai dreptul să o primești, să te bucuri de ea și nu doar atât... Ai datoria ca această moștenire să o împarți  permanent  cu cei din jur: „Domnul să vă binecuvânteze, și apoi altora „Fiți binecuvântați de Domnul” și apoi altora... și altora. În felul acesta devenim binecuvântații Tatălui. Știți cine vor fi cei chemați să intre în posesia unei alte moșteniri? Binecuvântații...

„Veniți binecuvântații Tatălui de moșteniți Împărăția ce v-a fost pregătită.” (Matei 25/34)

https://www.resursecrestine.ro

Versetul de azi 

Numeri 6:22-27



RECOMANDATE

Acestia in alb, cine sunt ?

 Acestia imbracati in haine albe - cine sunt? Mantuitorul ne explica faptul ca acestia sun mantuitii. Haina alba este simbolul sfintirii. Ac...

CALVARY CHAPEL BISTRITA

POPULARE