Acestia in alb, cine sunt ?

 Acestia imbracati in haine albe - cine sunt?

Mantuitorul ne explica faptul ca acestia sun mantuitii. Haina alba este simbolul sfintirii. Aceste haine vor fi primite de cei mantuiti - din partea Mantuitorului:

Apocalipsa, 3:4 -

te sfătuiesc să* cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi 

******haine** albe,****** ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii ...

Apoc. 3:5 

Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel*** în haine albe****. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu

Biruitorii - " cei ce vor birui "- si vor primi in cele din urma haine albe- sunt prezentati ca fiind aceia care

 " pazesc poruncile lui Dumnezeu si au credinta lui Isus".

Apocalipsa 14:12-14

12 Aici este răbdarea sfinţilor – a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Isus...14 Apoi m-am uitat şi iată că era un nor alb, iar pe nor şedea „Cineva Care era ca un fiu al omului“[c]. Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuţită.

Apocalipsa 3:5 

Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.

Asta arata clar ca numele ce odata au fost scrise in Cartea vietii pot ajunge sa fie sterse, dupa cum avertizeaza Domnul in discutia avuta cu Moise:

Exodul, 32:32 - 

33 Domnul a zis lui Moise:** „Pe* cel ce a păcătuit împotriva Mea***, pe acela îl voi şterge din cartea Mea**

Ce este aceasta Carte a vietii- ne explica Domnul in Maleahi 3

14Aţi zis: ‘Degeaba slujim lui Dumnezeu şi ce am câştigat dacă*** am păzit poruncile Lui **şi am umblat trişti înaintea Domnului oştirilor?....Atentie!!!!!

16Atunci, şi cei ce se tem* de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte** la lucrul acesta şi a ascultat şi

****** o carte† de aducere aminte******

 a fost scrisă înaintea Lui pentru cei ce 

****se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui.****17„Ei vor* fi ai Mei”, zice Domnul oştirilor, „Îmi vor fi o comoară** deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea† milă de ei cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte.”

18Şi veţi vedea* din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujesc.

De aceea in Apocalilsa gasim porunca in care Domnul ne porunceste

**** sa ne temem de Numele Lui***- adica sa pazim poruncile Lui [ Maleahi 3]

Ptr ca numele noastre sa ramana scrise in cartea vietii.

Apoc.14:7-9

7 El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”

Aceeasi porunca o gasim si in 

2 Timotei 2:19

19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” şi „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”

Deasemenea Mantuitorul avertizeaza ca toti aceia care nu se tem de Numele Domnului - desi au luat asupra lor acest Nume - si in consecinta " savarsesc faradelegea ***- vor fi alungati de la fata Sa - in ****MAREATA ZI A RASPLATIRII****

Matei 7:21-23

21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri. 22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» 23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»

Domnul Isus ne avertizeaza ca in vremurile din urma nelegiuirea va creste dar cine va rabda pana la capat va fi mantuit.

Matei 24:12-14

12 Şi din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mulţi se va răci. 13 Dar cel care va răbda până la sfârşit va fi mântuit. 14 Această Evanghelie a Împărăţiei va fi vestită întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.

Sfarsit prezentat de Domnul in 

Apoc.14

12 Aici este răbdarea sfinţilor – a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Isus14 Apoi m-am uitat şi iată că era un nor alb, iar pe nor şedea „Cineva Care era ca un fiu al omului“[c]. Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuţită.

2 Petru 2:9 

înseamnă că Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici și să păstreze pe cei nelegiuiți ca să fie pedepsiți în ziua judecății:

2 Petru 3

 Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă, ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria, 18 ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei. Amin.

Har si pace!

SĂ PĂCĂTUIM CA SĂ SE ÎNMULȚEASCĂ HARUL?

 

Când mândria învinge harul

„Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum!” (Romani 6:1-2)

Trăim într-o vreme în care se vorbește mult despre har, dar tot mai puțin despre pericolul de a-l respinge. Mulți văd harul doar ca pe o garanție a iertării, uitând că harul lui Dumnezeu nu este doar o acoperire pentru păcat, ci și puterea care cheamă omul la pocăință.

Marea tragedie nu este că Dumnezeu nu oferă suficient har. Marea tragedie este că omul poate primi har după har și totuși să rămână neschimbat.

Prima ființă care a respins harul lui Dumnezeu nu a fost Faraon, ci Satan.

Înainte de a deveni diavolul, el a fost un heruvim ocrotitor. A stat în prezența lui Dumnezeu, a cunoscut slava Lui și a beneficiat de privilegii pe care puține ființe le-au avut vreodată. Totuși, în inima lui s-a născut mândria.

Lucifer nu a căzut din cauza lipsei harului, ci din cauza refuzului de a se smeri. El a preferat tronul în locul ascultării, propria glorie în locul slavei lui Dumnezeu.

De atunci și până astăzi, mândria a rămas arma principală prin care omul respinge harul.

Vedem acest lucru și în viața lui Faraon.

Dumnezeu putea să judece Egiptul într-o singură zi. Dar nu a făcut-o.

Plagă după plagă, avertizare după avertizare, Dumnezeu îi oferă lui Faraon oportunitatea să se pocăiască.

Fiecare plagă este o dovadă că Dumnezeu încă vorbește.

Fiecare avertizare este o dovadă că Dumnezeu încă așteaptă.

Fiecare nouă șansă este o dovadă a harului.

Dar cu fiecare refuz, inima lui Faraon devine mai împietrită.

La început nu-l interesează suferința poporului lui Dumnezeu.

Apoi nu-l interesează suferința propriului său popor.

Își vede țara ruinată, economia distrusă, viitorul compromis și totuși refuză să se smerească.

Mândria îl dezumanizează.

În cele din urmă moare întâiul născut din fiecare casă a Egiptului. Durerea ajunge în propria lui familie. Judecata nu mai este ceva exterior.

Și totuși, chiar după această lovitură, Faraon nu se pocăiește cu adevărat.

Își adună armata și pornește din nou împotriva lui Dumnezeu.

Iată unde poate duce mândria: omul ajunge să lupte împotriva lui Dumnezeu chiar cu prețul propriei distrugeri.

Dar poate cea mai solemnă avertizare nu vine din Egipt.

Ea vine din mijlocul oamenilor religioși.

Domnul Isus spune că în ziua judecății mulți vor spune:

„Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Acești oameni nu sunt lumești.

Nu sunt atei.

Nu sunt împotrivitori declarați ai lui Dumnezeu.

Ei sunt implicați în lucrare.

Au activitate religioasă.

Au rezultate.

Au experiențe.

Au realizări.

Și totuși aud cele mai înfricoșătoare cuvinte rostite vreodată:

„Niciodată nu v-am cunoscut.”

De ce?

Pentru că este posibil să lucrezi pentru Dumnezeu fără să umbli cu Dumnezeu.

Este posibil să vorbești despre Hristos fără să trăiești în dependență de Hristos.

Este posibil să construiești o reputație spirituală și să pierzi realitatea spirituală.

Mândria religioasă este mai periculoasă decât mândria lui Faraon, deoarece ea se ascunde în spatele lucrării pentru Dumnezeu.

Faraon știa că se împotrivește lui Dumnezeu.

Dar cei din Matei 7 cred că Îi slujesc.

Aceasta este tragedia ultimelor zile.

Nu doar păcatul evident amenință Biserica, ci și succesul fără smerenie.

Popularitatea fără pocăință.

Lucrarea fără părtășie.

Darurile fără caracter.

Activitatea fără prezența lui Dumnezeu.

Trăim într-o generație care confundă vizibilitatea cu ungerea, influența cu autoritatea spirituală și succesul cu aprobarea lui Dumnezeu.

Însă Dumnezeu nu caută oameni impresionați de ei înșiși.

Dumnezeu caută oameni zdrobiți înaintea Lui.

Harul nu curge spre cei care cred că au ajuns.

Harul curge spre cei care știu că fără Hristos nu pot face nimic.

De aceea întrebarea nu este dacă Dumnezeu mai are har.

El are.

Întrebarea este dacă noi mai răspundem harului.

Pentru că harul primit produce pocăință.

Harul primit produce smerenie.

Harul primit produce ascultare.

Dar harul respins produce împietrire.

Lucifer l-a respins.

Faraon l-a respins.

Iar cei din Matei 7 l-au respins în timp ce credeau că îl slujesc pe Dumnezeu.

Să nu folosim harul ca scuză pentru păcat.

Să nu folosim lucrarea ca substitut pentru părtășie.

Să nu folosim succesul spiritual ca dovadă că totul este bine.

Ci să ne cercetăm înaintea Domnului cât încă vorbește, cât încă mustră și cât încă cheamă.

Fiindcă cea mai mare dovadă a harului nu este că Dumnezeu ne lasă să continuăm cum suntem, ci că încă ne cheamă să ne schimbăm.

P.S. Cine are urechi de auzit să audă! 

MARANATA!

Vestea cea buna, acum in Petrila, Hunedoara

 https://youtube.com/live/yjwC407g9DI?is=zrO3MIyIoB-I0HKO