Faptul că ai trecut prin lucruri grele nu te face automat mai profund, mai bun sau mai înțelept.😏
Știu că sună puțin incomod.
Suntem obișnuiți cu ideea că suferința te schimbă, te maturizează, te face mai puternic și, eventual, îți dă niște lecții de viață pe care ceilalți ar trebui să le asculte cu pixul în mână. 😂
Dar nu funcționează chiar așa.
Poți să treci prin lucruri foarte grele și să înveți enorm din ele.
Poți să devii mai atent.
Mai răbdător.
Mai conștient.
Poți să-ți schimbi perspectiva.
Dar poți la fel de bine să rămâi… tu. 😂
Cu aceleași defecte.
Aceleași încăpățânări.
Aceleași păreri proaste din când în când. 🤣
Iar faptul că ai o dizabilitate nu vine la pachet cu un nivel bonus de înțelepciune.
Nu primești automat +10 la profunzime.
+20 la empatie.
Și nici diplomă de „om care știe mai bine cum funcționează viața”. 😂
Poți fi o persoană extraordinară.
Poți fi un om dificil.
Poți fi foarte empatic sau foarte egoist.
Poți avea o perspectivă minunată asupra vieții sau poți spune niște tâmpenii monumentale. 🤣
Exact ca orice alt om.
Și mai este ceva:
Faptul că ai trecut printr-o experiență nu înseamnă că știi automat ce este mai bine pentru altcineva care trece prin ceva asemănător.
Experiența ta este reală.
Este importantă.
Poate fi valoroasă.
Dar este tot experiența ta.
Nu devine adevăr universal doar pentru că ai trăit-o pe pielea ta.
Poți spune:
„Așa am făcut eu.”
Dar e cu totul altceva să spui:
„Așa trebuie să faci și tu.”
Pentru că oamenii nu sunt rețete.
Și poate că asta ar fi bine să ne amintim mai des:
Suferința nu te face automat bun.
Dizabilitatea nu te face automat profund.
Experiența nu te face automat să ai dreptate.
Te pot schimba.
Te pot învăța.
Te pot face să vezi anumite lucruri altfel.
Dar ce faci cu toate astea ține, în continuare, de tine.
Pentru că până și după cele mai grele experiențe din viață… tot om rămâi.
Cu calități, defecte, contradicții și zile în care ai dreptate, dar și zile în care habar n-ai ce vorbești.
