Stăteam zilele trecute cu un pahar de vin în față și mă uitam la oameni. Și mi-am dat seama că parcă nu mai trăim pentru noi. Parcă trăim pentru spectatorii din telefon.
Am ajuns într-o lume în care, dacă vezi un apus spectaculos, primul impuls nu mai este să te oprești și să-l admiri. Nu. Primul impuls este: „Stai puțin, să-l prind din unghiul bun.” Până găsești filtrul, până ștergi două poze și o alegi pe a treia, soarele a apus de mult. Tu ai rămas cu fotografia, dar ai pierdut momentul.
Mergem în concediu și, în loc să ne încărcăm bateriile, ne încărcăm story-urile. Comandăm o friptură, dar n-avem voie să o atingem până nu-i facem ședință foto. Săraca friptură moare a doua oară… prima dată pe grătar și a doua oară de rece ce s-a făcut până am găsit lumina potrivită.
Și atunci mă întreb… noi mai trăim sau facem figurație în propriile noastre vieți?
Să ne înțelegem, nu spun că este rău să postezi. Și eu mai pun câte o poză, câte un gând. Dar una este să împărtășești un moment și alta este să creezi un moment doar ca să ai ce posta.
Cred că în clipa în care fericirea ta începe să depindă de reacțiile unor oameni pe care, dacă îi întâlnești pe stradă, nici nu i-ai recunoaște… ai o problemă. Dacă ieși la o plimbare și te interesează mai tare câte inimioare primești decât cum bate vântul prin copaci, parcă am încurcat puțin ordinea lucrurilor.
Fă un exercițiu de imaginație. Închide Facebook-ul, Instagram-ul, TikTok-ul… o lună. Gata, nu vede nimeni unde ai fost, ce ai mâncat, ce mașină conduci, ce ceas porți și în ce hotel dormi.
Ai mai merge în același concediu? Ai mai ieși la aceeași plimbare? Ai mai cumpăra același lucru?
Dacă răspunsul este da, înseamnă că îl faci pentru tine.
Dacă răspunsul este nu… poate că, fără să-ți dai seama, ai început să joci un rol. Și să știi că este obositor rău să joci teatru în fiecare zi. La un moment dat uiți unde se termină personajul și unde începi tu.
Am observat ceva în viață. Oamenii cu adevărat fericiți nu simt nevoia să demonstreze că sunt fericiți. Cei liniștiți nu țipă că sunt liniștiți. Cei împliniți nu postează din cinci în cinci minute cât de împliniți sunt. Ei pur și simplu își văd de viață.
Și poate aici greșim cel mai mult. Am început să confundăm aplauzele cu liniștea sufletească. Numai că aplauzele țin câteva secunde. Liniștea poate să te țină o viață.
Așa că, din când în când, pune telefonul în buzunar. Bea cafeaua cât este caldă. Uită-te la omul de lângă tine, nu la ecran. Privește apusul fără să-l fotografiezi. Râzi fără să filmezi. Bucură-te fără să demonstrezi.
Pentru că, la sfârșitul zilei, viața nu te întreabă câte like-uri ai strâns. Te întreabă, în felul ei, dacă ai fost cu adevărat prezent în momentele care au contat.
Și crede-mă… cele mai frumoase amintiri sunt, de multe ori, exact acelea pe care nu le-a văzut nimeni î
n afară de tine.#mungysshan
